Se încarcă...

PROPRIETĂȚI INDUSTRIALE
ÎNCHIRIERE / VÂNZARE

Cum să alegeți cea mai bună pardoseală pentru o hală industrială?

Mediile industriale au nevoi foarte specifice în ceea ce privește sistemele de pardoseală, fie că este vorba de fabrici de producție, de hale de depozitare sau de unități de prelucrare a alimentelor. Printre provocările tipice la care trebuie să reziste pardoselile din spațiile industriale se numără mașinile grele, potențialul de a scăpa unelte pe pardoseală, încărcarea punctuală de la paleții stivuiți, traficul ridicat și dispozitivele pe roți.

Sistemul de pardoseală trebuie să facă față acestor provocări, prezentând în același timp niveluri impresionante de rezistență împotriva agenților de curățare, a substanțelor chimice agresive și a scurgerilor. Amplasamentele care utilizează substanțe chimice periculoase sau inflamabile ar trebui să acorde o atenție deosebită rezistenței la foc și la temperatură a sistemelor, în timp ce spațiile expuse la curățarea cu aburi, la cuptoare industriale sau la riscul de vărsare de lichide fierbinți ar trebui să aibă în vedere pardoseli cu o bună rezistență la șocuri termice.

Dacă nu ați mai fost nevoit să renovați o hală industrială în care să fie nevoie de o nouă pardoseală, probabil că vă întrebați de unde să începeți. Pe piață există o mulțime de soluții din care să alegeți, toate promițând un finisaj de înaltă calitate și profesional. 

Tipuri principale de pardoseli

Cel mai des intalnit tip de pardoseală la halele industriale este betonul. Betonul simplu, nefinisat, este ieftin, în schimb nu este foarte durabil și, în condiții de trafic deosebite, creează praf și poate adăposti bacterii. În aceste condiții, cea mai bună opțiune o constituie betonul elicopterizat. Betonul elicopterizat reprezintă o metodă modernă de finisare a suprafețelor din beton, care sunt finisate utilizând un aparat pentru elicopterizat - un utilaj specializat, conceput pentru a lucra cu beton proaspăt, înainte ca acesta să se întărească complet. Procesul de elicopterizare constă în șlefuirea și nivelarea suprafeței betonului prin intermediul paletelor rotative numite „elicoptere”, rezultând o pardoseală impermeabilă care poate fi utilizată în multe condiții industriale, rezistentă la umezeală, pete și bacterii.

O altă alternativă pentru pardoselile industriale o constituie pardoseala epoxidică, compusă din două lichide diferite care sunt combinate și apoi se întăresc, pentru a forma o suprafață rezistentă în timp și la solicitări, potrivită aproape tuturor tipurilor de hale industriale. Pardoselile epoxidice sunt rezistente la pete, la alunecare și la bacterii. Aditivii care pot fi adăugați în timpul preparării permit obținerea unor calități suplimentare și posibilitatea de personalizare a culorii. Rezistența sporită asigură costuri minime de întreținere și o durată de viață mai mare, astfel că, în timp, în ciuda costurilor inițiale, devine o alternativă foarte competitivă din punct de vedere al prețului. 

Pardoseala industrială din cauciuc este o altă soluție des întâlnită în cadrul halelor de producție și depozitare. Reciclabilă și bună izolatoare, acest tip de pardoseală moale și elastică vine sub forma unor plăci mari, care se montează pe suprafața halei industriale. Plăcile industriale din cauciuc sunt ușor de întreținut, nu se pătează și nu se distrug sub acțiunea substanțelor chimice, au o rezistență mare la zgârieturi și sunt comode pentru mers. Acest tip de pardoseală nu poate fi însă folosită în spații unde circulă zilnic mijloace mari de transport. 

 

Așadar, care este cea mai bună pentru dumneavoastră? Atunci când luați o decizie, există câteva lucruri de luat în considerare.

Alegerea soluției ideale de pardoseală industrială

Oricare ar fi nevoile unui sistem de pardoseală, aceasta nu este o decizie care trebuie luată cu ușurință. Realizarea unei liste de necesități pentru pardoseală sau pentru mediul de lucru în ansamblu poate face ca decizia privind cea mai potrivită alegere să fie mult mai ușoară și bine informată.

În primul rând, trebuie să vă gândiți la bugetul dumneavoastră. Există disponibile o mulțime de soluții diferite de pardoseli industriale, dintre care unele sunt mai scumpe decât altele. Deși ar trebui să urmăriți întotdeauna să alegeți soluția care funcționează cel mai bine pentru afacerea voastră, este important să vă gândiți la bugetul de care dispuneți. La urma urmei, nu vreți să finalizați lucrarea și apoi să vă dați seama că ați cheltuit mult prea mulți bani! În mod similar, nu vreți să faceți economii doar pentru a vă da seama mai târziu că ați fi putut avea rezultate mai bune dacă ați fi cheltuit puțin mai mult. 

Luați în considerare costurile viitoare și permanente. Când investiți într-o nouă soluție de pardoseală industrială, va trebui să vă gândiți la costurile viitoare și permanente. De exemplu, va trebui să plătiți pentru întreținerea regulată și podeaua va avea nevoie de multe lucrări de reparații? Deși pardoselile industriale durează mult timp, întreținerea este importantă și unele necesită o întreținere mai costisitoare decât altele.

Traficul este extrem de important pentru a stabili materialul pardoselii, de aceea trebuie identificat tipul și volumul de trafic anticipat în interiorul halei industriale. O pardoseală de depozit supusă traficului de stivuitoare pe tot parcursul zilei are nevoi diferite față de o cameră de depozitare într-o mică magazie de depozitare, care nu este supusă unui trafic pietonal frecvent. Tipul de trafic va ajuta la identificarea materialulu potrivit pentru scopurile voastre; de exemplu, o pardoseală pentru un depozit în care există un trafic constant de vehicule care transportă marfa necesită o suprafață ultra-dură și durabilă, oferită de pardoselile din rășină epoxidică pentru a rezista traficului continuu. În schimb, o podea pentru o hală destinată unei săli de sport poate fi mai potrivită pentru finisajul mai flexibil al pardoselii din poliuretan sau cauciuc. Volumul de trafic este un alt factor important, mai ales pentru că afectează costurile de curățare, întreținere și reparații.

Destinația spațiului este un aspect important atunci când se aleg pardoselile industriale. Dacă podeaua se află într-o unitate de producție alimentară care manipulează lapte și produse lactate, pardoseala pe bază de polimetil metacrilat (PMMA) sau poliuretan este o alegere mai bună, deoarece acizii lactici organici pot coroda și îngălbeni o pardoseală din rășină epoxidică. În schimb, industriile care implică expunerea la acizi sulfurici ar trebui să evite pardoselile din poliuretan, optând în schimb pentru PMMA sau epoxidice. Pentru mediile sterile, cum ar fi camerele curate, PMMA este o alegere ideală pentru proprietățile sale igienice, cu pori închiși, care o fac, de asemenea, extrem de ușor de curățat.

Siguranța înainte de toate. Atunci când trebuie să alegeți o nouă pardoseală, nu trebuie luate în considerare doar datele inițiale ci și posibilele incidente care pot să apară. Scurgerile, de exemplu, pot face ca anumite zone ale halei industriale să devină alunecoase și, prin urmare, dacă acestea pot să apară, influențează și proprietățile podelelor, cum ar fi rezistența la alunecare. Un alt exemplu îl constituie halele industriale destinate producției alimentare, unde sunt preferate sistemele de pardoseală fără îmbinări. Acestea sunt ușor de curățat iar murdăria și germenii nu se pot ascunde în crăpături, ci pot fi spălate rapid și ușor. Acest lucru este deosebit de important pentru locațiile în care se prepară sau se ambalează alimente, unde menținerea unui standard ridicat de igienă este primordială. De asemenea, ușurința de curățare menține pardoseala cu un aspect proaspăt, ceea ce face ca mediul de lucru să fie mai locuibil.

Culori diferite pentru a marca zonele importante. Folosirea unor zone de diferite culori în pardoseli poate avea beneficii uriașe pentru o clădire industrială; de la separarea aleilor de trecere la evidențierea zonelor cu utilaje periculoase sau a zonelor de risc, până la evidențierea zonelor în care trebuie depozitați paleții pentru a nu cauza obstrucții. Acest lucru este foarte important în industria alimentară, unde trebuie evitată contaminarea încrucișată între zone. Un exemplu ar putea fi existența unor zone de culori diferite pentru diferite operațiuni, cum ar fi podeaua roșie în zona în care se manipulează produse din carne crudă și podeaua albastră în zona în care se manipulează produse din carne gătită. Menținerea acestor zone separate prin culoare și distanță, cu produse care rămân în zona desemnată corect, poate contribui la reducerea riscului de contaminare.

Nu uitați de estetică. Este vital ca o pardoseală industrială să facă treaba de care aveți nevoie, dar nu uitați și de felul în care arată aceasta. Dacă hala industrială va fi accesată de vizitatori și clienți, trebuie să arate cât mai bine în orice moment. Multe dintre soluțiile de pardoseli industriale de pe piață sunt disponibile în diferite culori și finisaje, ceea ce înseamnă că le puteți personaliza. Există chiar și opțiuni de personalizare, folosind marcaje și șabloane personalizate, dacă aveți nevoie de ceva care să reflecte și să pună în valoare brandul companiei.

Și pentru că, într-adevăr, alegerea unei noi soluții de pardoseli industriale poate fi dificilă, puteți apela cu încredere la serviciile de  Activ Property Services. Suntem aici pentru a răspunde la întrebări și pentru a vă oferi opinia noastră profesională, toate acestea pentru ca dumneavoastră să puteți investi într-o proprietate industrială știind că este alegerea perfectă. Pentru a afla mai multe despre oricare dintre serviciile noastre, luați legătura cu echipa  Activ Property Services.

Ultimele postări

Tipuri specifice de spații industriale: ce căutăm pentru afacerea noastră
Tipuri specifice de spații industriale: ce căutăm pentru afacerea noastră

Găsirea unui spațiu industrial constituie o sarcină importantă pentru orice afacere. Este esențial să alegeți un spațiu operațional cu o dimensiune care să se potrivească nevoilor afacerii voastre.

Citește mai mult
Dezvoltarea infrastructurii rutiere: cheia pentru sectorul logistic din România
Dezvoltarea infrastructurii rutiere: cheia pentru sectorul logistic din România

Infrastructura rutieră solidă și bine dezvoltată este un element vital pentru dezvoltarea economică și prosperitatea unei țări. În ceea ce privește România, o țară cu o economie în creștere rapidă și un sector industrial puternic, investițiile în infrastructură rutieră au devenit o necesitate imperativă.

Citește mai mult
Principalii ocupanți de spații industriale din România - domenii de activitate
Principalii ocupanți de spații industriale din România - domenii de activitate

România a devenit o destinație atractivă pentru investițiile în spații industriale, datorită poziției sale geografice strategice, forței de muncă calificate și infrastructurii dezvoltate

Citește mai mult
Strategii de gestionare a halelor industriale în conformitate cu noul trend global ESG
Strategii de gestionare a halelor industriale în conformitate cu noul trend global ESG

Odată cu adoptarea, la nivel global, a unui model ESG care evidențiază considerentele de mediu, sociale și de guvernanță, companiile simt presiunea să își asume acest gen de practici durabile. Iată șapte strategii de gestionare a clădirilor industriale pe care le puteți adopta pentru un viitor mai verde!

Citește mai mult